Campania Pro Cultură „Slove”, concurs de creație literară destinat elevilor de gimnaziu și liceu. Premiile au fost înmânate

Campania Pro Cultură „Slove”, concurs de creație literară destinat elevilor de gimnaziu și liceu. Premiile au fost înmânate

Direcţia Educaţie-Turism din cadrul Primăriei municipiului a organizat, în perioada octombrie-noiembrie, Campania Pro Cultură „Slove”, în cadrul căreia s-a derulat un concurs de creaţie literară destinat elevilor de gimnaziu și liceu, în ideea stimulării creativităţii şi descoperirii de noi talente.

Aflată la a 13-a ediţie, campania a trezit un interes deosebit, elevii trimițând peste 140 de lucrări – poezie, proză și eseu. Totodată, peste 250 de elevi ai claselor primare au primit cu mare bucurie provocarea de a se întrece în desene care să ilustreze toamna.

După jurizare, merituoșii câştigători au fost premiați, ieri, cu diplome și cărți, în prezenţa unui public format din elevi şi părinţi, dar cu respectarea normelor de protecţie împotriva coronavirusului.

În plus, cele mai reuşite lucrări au fost citite în cadrul unei sesiuni de lectură publică, cu discuţii despre tendinţele literare actuale şi expresivitatea tinerilor autori bistrițeni, transmite edilul Ioan Turc.

Articole ce te-ar putea interesa