(FOTO/VIDEO) Astăzi a avut loc ceremonia de dezvelire a bustului Regelui Mihai I al României, din parcul municipal! ,,Împreună punctăm un moment memorabil”
Astăzi, 25 octombrie a avut loc ceremonia de dezvelire a bustului Regelui Mihai, în parcul municipal bistrițean, la împlinirea a o sută de ani de la naşterea suveranului.
Consiliul Local al municipiului Bistrița, în cadrul ultimei ședințe extraordinare a anunțat faptul că Parcul Municipal va avea o nouă denumire.
Acesta se va numi Parcul „Regele Mihai I al României”, au decis consilierii, joi, 21 octombrie 2021.
Încă de vineri, după doar o zi de la decizie a apărut în parc o statuie a regelui, ascunsă sub pânză protectoare.
În urmă cu câteva zile, edilul Ioan Turc a anunțat faptul că astăzi, 25 octombrie va avea loc dezvelirea statui.
La eveniment au participat reprezentanţi ai autorităţilor centrale, locale, membri ai societăţii civile, ai Armatei României şi ai Bisericii Ortodoxe.
,,Doamnelor și domnilor, la 100 de ani de la nașterea maiestății sale, comunitatea bistrițeană îl omagiază prin atribuirea numelui de Regele Mihai I parcului municipal și prin dezvelirea unui bust. Regele Mihai I al României a fost un om de un uriaș bun simț. Un om de o noblețe desăvârșită și de un carater dincolo de orice îndoială.
Împreună punctăm un moment memorabil. Sunt mândru că sunt bistrițean și sunt mândru pentru că aparțin unei comunități de oameni vrednici, de oameni frumoși, cu adevărat civilizați, români patrioți și creștini.
Fie binecuvântată în veci memoria maiestății sale”, au fost cuvintele așternute de edilul municipiului Bistrița, Ioan Turc.

















