Instalezază aplicația ,,Apel 112″, iar STS te poate localiza în situații ce pun viața în pericol
Pentru a veni în sprijinul cetățenilor care au nevoie de ajutor, STS – Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a dezvoltat și o aplicație pentru telefoane mobile – Apel 112, care permite apelarea numărului de urgență și transmiterea coordonatelor GPS către autorități. În acest fel, echipele de intervenție pot interveni mai rapid și mai eficient, crescând șansele de salvare în situații ce pun în pericol viața, proprietatea și mediul.
,,Cetăţenii sună la 112 prin aplicaţia mobilă pentru a solicita sprijin în cazul unor accidente rutiere, pentru a semnala prezenţa unor focare de incendii la fonduri forestiere sau pentru a cere ajutor pentru persoane găsite inconştiente pe stradă”, conform Serviciului.
Apel 112 este aplicația pentru telefoane mobile cu sisteme Android și iOS, dezvoltată de STS, capabilă să citească informația de localizare generată de serviciile de localizare existente pe telefon și să transmită poziția geografică a telefonului către Serviciului de urgență 112. Aplicația este gratuită și poate fi descărcată pe telefoane din magazinele de aplicații Google Play și AppStore.
Potrivit statisticilor, periodic, la numărul unic de urgență 112 se primesc apeluri din zone montane prin care sunt anunțate situații în care turiștii au nevoie de ajutorul echipelor de intervenție. De aceea, este foarte important ca aceștia să cunoască modul în care funcționează Serviciul de urgență 112 și instrumentele pe care le au la dispoziție pentru a putea fi localizați cât mai repede în situații dificile, astfel încât echipele de intervenție să ajungă la ei în cel mai scurt timp.
STS precizează că „toate aceste informații sunt furnizate de către furnizorul reţelei publice mobile de telefonie la iniţierea apelului, sub forma unor sectoare de cerc și sunt disponibile la nivelul operatorilor și dispecerilor implicați în gestionarea cazului.”
Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați link-ul: https://www.sts.ro/ro/localizarea-112, transmite Romsilva- Parcul Național Munții Rodnei.
SUNAȚI LA 112 DOAR CÂND AVEȚI O URGENȚĂ!
