Vandalism în Parcul Municipal din Bistrița, înainte de deschiderea Târgului de Crăciun. Gabriel Lazany: „Cine distruge trebuie să plătească!”

Vandalism în Parcul Municipal din Bistrița, înainte de deschiderea Târgului de Crăciun. Gabriel Lazany: „Cine distruge trebuie să plătească!”

Acte de vandalism au fost semnalate în Parcul Municipal din Bistrița, unde au fost deja amplasate căsuțele destinate Târgului de Crăciun. Deși evenimentul nu a fost încă deschis publicului, unele dintre amenajările pregătite pentru sărbătorile de iarnă au fost distruse.

Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, a reacționat public, exprimându-și nemulțumirea față de aceste fapte și atrăgând atenția asupra lipsei de respect față de bunurile publice.

Edilul a anunțat că vor fi intensificate măsurile de supraveghere în zonă, iar persoanele responsabile urmează să fie identificate și trase la răspundere conform legii. Totodată, acesta a precizat că cei care provoacă pagube vor trebui să suporte costurile reparațiilor.

„Parcul Municipal nu este terenul de joacă al vandalilor, iar Bistrița nu este proprietatea celor care cred că pot distruge orice, fără consecințe!”, a transmis Gabriel Lazany.

Primarul face apel și la cetățenii care au observat incidentele sau dețin informații ce ar putea ajuta la identificarea autorilor să sprijine demersurile autorităților.

Sesizările pot fi făcute la Dispeceratul Poliției Locale Bistrița, la numărul 0263 239 376.

„Respectul pentru oraș nu este opțional!”, a subliniat primarul, în mesajul transmis bistrițenilor.

Articole ce te-ar putea interesa