Grupul TeraPlast Bistrița, cifră de afaceri record estimată la 1,2 miliarde de lei în 2026. Profitabilitatea este însă sub presiune: pierderi estimate la 25 de milioane de lei
Grupul TeraPlast a înregistrat o creștere de 10% a cifrei de afaceri în primele nouă luni ale anului 2026, ajungând la 943,3 milioane de lei, față de 857,3 milioane de lei în aceeași perioadă a anului trecut. Pentru întregul an, compania estimează o cifră de afaceri record de 1,2 miliarde de lei, cu 14% peste nivelul din 2025.
Cu toate acestea, creșterea vânzărilor nu s-a reflectat și în profitabilitate. EBITDA a ajuns la 61,1 milioane de lei, în scădere cu 15% față de primele nouă luni din 2025, iar rezultatul net a fost negativ, cu o pierdere de 10,3 milioane de lei, comparativ cu un profit de 6,3 milioane de lei în perioada similară a anului trecut.
Potrivit companiei, rezultatele au fost influențate de creșterea costurilor materiilor prime, transportului și energiei, pe fondul tensiunilor generate de războiul din Iran, dar și de reducerea volumelor comercializate, care au scăzut cu 3%, până la aproape 96.000 de tone.
Vânzările internaționale, un motor important de creștere
Un rezultat important îl reprezintă evoluția vânzărilor din afara României, care au crescut valoric cu 16%, de la 298,7 milioane de lei la 345,7 milioane de lei. Acestea reprezintă 37% din cifra de afaceri consolidată a Grupului.
Un rol important îl are fabrica din Spania, TeraPlast Iberia, integrată în Grup începând cu trimestrul al treilea. În doar trei luni, operațiunile din Okondo au contribuit cu peste 40 de milioane de lei la cifra de afaceri și cu 7,6 milioane de lei la EBITDA consolidată.
„Arătăm prin rezultate că achiziția fabricii din Spania a fost o decizie inspirată. În doar un trimestru, activitatea fabricii din Okondo a contribuit pozitiv la rezultatele Grupului și, mai mult, performează mai bine decât înainte de preluare”, a declarat Bogdan Crăciunaș, directorul financiar al Grupului TeraPlast.
La rândul său, Dorel Goia, președintele Consiliului de Administrație al TeraPlast, a evidențiat rezultatele obținute de echipa din Spania și de managementul de la Bistrița.
Divizia de Instalații aduce cele mai mari venituri
Principala divizie a Grupului, Instalații, a generat venituri de 710,2 milioane de lei în primele nouă luni, în creștere cu 14% față de anul trecut. Aceasta reprezintă aproximativ 75% din veniturile consolidate.
Totuși, EBITDA diviziei a scăzut cu 19%, până la 52,1 milioane de lei, în principal din cauza întârzierilor în finanțarea și decontarea proiectelor publice de infrastructură, dar și a fluctuațiilor prețurilor.
Divizia de Ambalaje a înregistrat o evoluție pozitivă, cu venituri de 140,5 milioane de lei, în creștere cu 14%, și o EBITDA de 7,9 milioane de lei, după ce în perioada similară din 2025 înregistra pierderi de aproximativ 1,1 milioane de lei.
În schimb, divizia de Granule a consemnat o scădere a cifrei de afaceri cu 11%, până la 62 de milioane de lei, iar divizia de Ferestre a raportat venituri de 30,6 milioane de lei, în scădere cu 23%, și o EBITDA negativă de 4,7 milioane de lei.
Pierderi estimate la 25 de milioane de lei pentru întregul an
Pentru finalul lui 2026, conducerea Grupului anticipează menținerea unui climat economic dificil, cu presiuni asupra prețurilor și o temperare a cererii, în special în sectoarele dependente de construcții și infrastructură.
Astfel, estimările pentru întregul an indică o cifră de afaceri consolidată de 1,2 miliarde de lei, o EBITDA de aproximativ 70 de milioane de lei, cu 19% sub nivelul anului precedent, și un rezultat net negativ estimat la 25 de milioane de lei.
Grupul TeraPlast este cel mai mare procesator de polimeri din Europa de Sud-Est, având sediul la Bistrița și operațiuni în mai multe țări europene. Compania-mamă, TeraPlast SA, este listată la Bursa de Valori București sub simbolul TRP.