Soluție pentru haosul din fața școlilor din Bistrița? Consilierul municipal Darius Ilieșiu pregătește un proiect-pilot

Soluție pentru haosul din fața școlilor din Bistrița? Consilierul municipal Darius Ilieșiu pregătește un proiect-pilot

O idee menită să reducă aglomerația din fața școlilor din Bistrița este pregătită de consilierul municipal PSD Darius Ilieșiu. Acesta propune o soluție pentru una dintre problemele cu care se confruntă zilnic părinții care își duc copiii la școală: oprirea mașinilor și coborârea elevilor în condiții de siguranță.

Darius Ilieșiu spune că a trecut personal prin această situație și cunoaște dificultățile părinților care, în fiecare dimineață, încearcă să găsească un loc cât mai aproape de intrarea în școală. De multe ori, opririle se fac în grabă, iar copiii ajung să coboare printre mașini, într-un trafic aglomerat.

Pornind de la această experiență, consilierul municipal lucrează la un proiect care ar urma să fie implementat, într-o primă etapă, în fața a două școli din Bistrița.

Imaginile prezentate de acesta ilustrează un posibil sistem de tip „Kiss & Ride”, cu o zonă special amenajată pentru oprirea temporară a autoturismelor, astfel încât părinții să își poată lăsa copiii în siguranță, fără să blocheze traficul. Proiectul include și o reconfigurare a circulației în zona școlii.

Consilierul municipal anunță că va prezenta mai multe detalii într-un material video, în zilele următoare, explicând modul în care ar urma să funcționeze inițiativa.

Până atunci, Darius Ilieșiu le-a lansat bistrițenilor o provocare: să ghicească ce reprezintă zona albastră și sensul giratoriu din fața școlii, elemente care apar în imaginiile publicatăle.

Articole ce te-ar putea interesa