Dr. Heidi Adumitrăchioaiei, medic specialist pediatru în cadrul UPU Pediatrie SCJU Bistrița, la Congresul European al Societăților Academice de Pediatrie, desfășurat la Lyon
Dr. Heidi Adumitrăchioaiei, medic specialist pediatru în cadrul UPU Pediatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița și asistent universitar la UMFST „G.E. Palade” din Târgu Mureș, a reprezentat unitatea medicală bistrițeană la Congresul European al Societăților Academice de Pediatrie (CEPAS), organizat la Lyon, în Franța.
Medicul a participat la eveniment cu un poster științific și s-a alăturat comunității European Society for Paediatric Research (ESPR), implicată în dezvoltarea cercetării pediatrice la nivel european.
Participarea la manifestări științifice internaționale oferă oportunitatea schimbului de experiență, a actualizării cunoștințelor medicale și a familiarizării cu cele mai noi abordări din domeniul pediatriei.
Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița subliniază că implicarea în cercetare și educația medicală continuă contribuie la îmbunătățirea calității actului medical și a îngrijirii oferite celor mai mici pacienți.



