Primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan, le reamintește cetățenilor obligațiile legale privind deținerea animalelor
Primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan, a transmis un mesaj către cetățeni, prin care le atrage atenția asupra responsabilităților pe care le au persoanele fizice și juridice care dețin animale.
Potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea și funcționarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, proprietarii de animale sunt responsabili pentru starea de sănătate și bunăstarea acestora, precum și pentru respectarea normelor sanitar-veterinare în vigoare.
Edilul le solicită cetățenilor să respecte obligațiile legale care le revin, pentru a preveni eventualele sancțiuni și pentru a asigura respectarea normelor în domeniul sanitar-veterinar.

