Trei noi membri ai echipei medicale din Bistrița, atestați internațional în domeniul transplantului
Trei membri ai echipei de prelevare de organe și țesuturi din cadrul Secției ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița au obținut, în luna octombrie, atestarea internațională de coordonatori în donarea de organe și țesuturi.
Este vorba despre dr. Cicioc-Mate Hilda-Erzsebet și asistentele principale Olar Anamaria Ionela și Cătinean Sorina, care au absolvit un curs internațional de formare profesională organizat de Fundația TPM-DTI din Barcelona, specializată în pregătirea profesioniștilor din domeniul transplantului.
Prin această reușită, numărul membrilor echipei medicale a spitalului bistrițean care dețin această certificare ajunge la cinci. Anul trecut, atestarea a fost obținută și de dr. Moldovan Anca-Maria și dr. Lehaci Grigore Daniel.
Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița subliniază că formarea profesională continuă a personalului implicat în activitatea de prelevare contribuie la dezvoltarea competențelor medicale și la alinierea practicilor la standardele europene în domeniul donării și transplantului.
Obținerea acestor certificări consolidează pregătirea echipei bistrițene și susține eforturile de a oferi o șansă la viață pacienților aflați pe listele de așteptare pentru transplant.






