Stelian Dolha, mesaj la final de mandat: „Cel mai important lucru, dincolo de funcții, sunt oamenii”
La finalul mandatului de prefect al județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha a transmis un mesaj de mulțumire, în care a pus accent pe importanța oamenilor și a echipei din cadrul Instituției Prefectului.
Acesta a subliniat că, pe parcursul mandatului, a încercat să fie permanent alături atât de colegii săi, cât și de cetățenii județului, pentru a răspunde problemelor și solicitărilor acestora.
„Am fost mereu prezent atât pentru cei pe care îi vedeți alături de mine, cât și pentru cetățenii județului, 24 de ore din 24”, a transmis Stelian Dolha.
Fostul prefect a evidențiat și contribuția angajaților Instituției Prefectului, cărora le-a mulțumit pentru munca depusă, implicarea și efortul din această perioadă.
„O instituție funcționează eficient atunci când oamenii săi au parte de coordonare, sprijin și respect. Echipa de la Instituția Prefectului a muncit mult în toată această perioadă și merită apreciată pentru efortul și implicarea de care a dat dovadă”, a precizat acesta.
La finalul mesajului, Stelian Dolha le-a mulțumit tuturor celor care i-au acordat încrederea pe durata mandatului.