BISTRIȚA: O FEMEIE DE 80 DE ANI A CĂZUT ÎNTR-O GROAPĂ DE DOI METRI! POMPIERII AU INTERVENIT
O femeie în vârstă de aproximativ 80 de ani a căzut într-o groapă adâncă de circa doi metri, pe strada Plăieșului din municipiul Bistrița.
La locul incidentului au intervenit pompierii, care au reușit să o extragă în siguranță. Femeia era conștientă și cooperantă în momentul în care a fost găsită, însă prezenta o posibilă fractură la un membru inferior.
Victima a fost predată echipajului de prim ajutor SMURD pentru evaluare și acordarea îngrijirilor medicale. Pentru gestionarea situației, au fost mobilizate o autospecială de descarcerare și un echipaj de prim ajutor SMURD.