ILVA MARE: Când nu mai ai ce fura, furi curent. La propriu, căci la figurat….

ILVA MARE: Când nu mai ai ce fura, furi curent. La propriu, căci la figurat….

Raimond Petruț de Raimond Petruț

Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de reprezentantul unei societăți de furnizare a energiei electrice cu privire la faptul că, în urma unui control efectuat în comuna Ilva Mare, au constatat nereguli.

,,În urma verificărilor efectuate, la grupul de măsură aferent unui imobil au fost descoperite două instalații clandestine care ocoleau echipamentul de măsurare, în vederea consumului necontorizat de energie electrică. Totodată, sigiliul aplicat la grupul de măsură ar fi fost rupt”, spun reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Prejudiciul urmează să fie stabilit ulterior de reprezentanții societății de furnizare a energiei electrice.

Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea documentării cauzei și stabilirii tuturor împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta.

Articole ce te-ar putea interesa