RAR avertizează șoferii: Atenție la platformele care cer bani! În Bistrița-Năsăud, timpii de așteptare sunt sub media națională
Șoferii sunt avertizați să fie atenți la platformele care promit programări rapide la Registrul Auto Român și solicită bani pentru acest serviciu. RAR precizează că au fost identificate site-uri care percep între 50 și 300 de lei, deși programările oficiale sunt gratuite.
În județul Bistrița-Năsăud, programările la RAR se realizează în prezent într-un interval mai scurt decât media națională, unde timpul de așteptare este, în general, de 4 până la 7 zile, în funcție de activitatea solicitată.
Totuși, intervalul poate crește în anumite perioade, inclusiv ca urmare a solicitărilor venite din județul vecin Suceava, unde numărul de solicitări este mai mare și capacitatea de preluare este depășită, perioada de așteptare fiind acolo până la 25 de zile.
RAR recomandă șoferilor să nu apeleze la intermediari care promit „programări rapide” contra cost. Programările sunt gratuite și pot fi făcute prin platforma oficială RAR sau prin Call Center, la numărul 021 9672.
Reprezentanții instituției recomandă verificarea sursei înainte de efectuarea oricărei plăți, pentru a evita site-urile care folosesc promisiunea unei programări rapide pentru a încasa taxe.