Scăpat de control judiciar, primarul suspendat din Livezile, trimis în judecată într-un alt dosar pentru agresiune sexuală și influențarea declarațiilor
Primarul suspendat al comunei Livezile, Traian Simionca, a fost trimis în judecată într-un alt dosar penal în care procurorii îl acuză de agresiune sexuală și influențarea declarațiilor. În același dosar a fost trimis în judecată și Alexandru Cotuți, administrator cultural în cadrul Primăriei Livezile, acuzat de influențarea declarațiilor.
Dosarul a pornit de la acuzații mai numeroase formulate împotriva edilului. Inițial, Traian Simionca a fost cercetat pentru agresiune sexuală, viol, violarea vieții private, ultraj contra bunelor moravuri și, ulterior, influențarea declarațiilor.
Potrivit informațiilor citate de Gazeta de Bistrița, pe parcursul anchetei, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița a dispus clasarea cauzei în ceea ce privește infracțiunile de viol, violarea vieții private și ultraj contra bunelor moravuri, apreciind că faptele cercetate nu au întrunit elementele constitutive ale acestor infracțiuni.
În aceste condiții, trimiterea în judecată a primarului s-a făcut pentru acuzațiile de agresiune sexuală și influențarea declarațiilor.
Controlul judiciar, revocat de instanță
O noutate importantă în dosar este faptul că măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de Traian Simionca a fost revocată de instanță. Judecătorul a constatat că temeiurile care au stat la baza instituirii acestei măsuri nu mai subzistă la acest moment.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Bistrița și urmează să intre în camera preliminară, etapă în care instanța va analiza legalitatea sesizării instanței, a probelor și a actelor de urmărire penală.
Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, persoanele trimise în judecată beneficiază de prezumția de nevinovăție.