VIDEO-INTERVIU: Primarul Ionel Ropan – Facem toate eforturile necesare să continuăm dezvoltarea comunei Petru Rareș
Sâmbătă, 29 și duminică 30 august, comuna Petru Rareș va fi în sărbătoare. Manifestările culturale și spectacolele sunt organizate de Primăria și Consiliul Local Petru Rareș. Acestea încep în ambele zile de la ora 17.00. Programul reunește artiști consacrați de muzică populară dar și muzică de petrecere, tineri interpreți și ansambluri folclorice. Cum în spatele acestui eveniment stă primarul Ionel Ropan, am realizat un interviu în care edilul vorbește despre dezvoltarea acestei UAT.
Reporter: Bună ziua! Iată-ne ajunși și în comuna Petru Rareș. N-am mai fost de mult pe aici, de la inaugurarea unei alte clădiri importante. De fapt, este vorba despre un întreg complex: o creșă. Este prima creșă din mediul rural din Bistrița-Năsăud și a 105-a la nivel național. Am asistat la vizita ministrului dezvoltării, Cseke Attila, care a discutat cu domnul primar Ionel Ropan. Nu este doar un simplu imobil, ci un proiect complex. Ceea ce ne interesează este modul în care s-a dezvoltat comuna Petru Rareș în ultimii 6–8 ani, pentru că diferența dintre ceea ce a fost și ceea ce este în prezent este vizibilă. Domnule primar, bine vă găsim!
Ionel Ropan: Bine ați venit, bună ziua! În toamna acestui an împlinesc șase ani de mandat, așa că vă pot prezenta dezvoltarea din această perioadă. Tot ceea ce s-a realizat a pornit de la nevoile cetățenilor. Obiectivul nostru principal a fost să creăm condiții similare cu cele de la oraș.
De aceea am și candidat: am dorit să fac mai mult. Suntem o comună periurbană, situată exact la mijlocul distanței dintre Dej și Beclean. Cum ambele orașe se dezvoltă, și comuna noastră trebuie să ofere condiții cel puțin la fel de bune, pentru a convinge tinerii și întreaga comunitate să nu mai migreze spre mediul urban.
Creșa inaugurată recent, „Sfânta Ana”, a fost realizată prin programul guvernamental al Ministerului Dezvoltării. La inaugurare au fost prezenți domnul ministru, prefectul, subprefectul, președintele Consiliului Județean, numeroși cetățeni și reprezentanți ai presei. A fost nevoie de multă documentație și de numeroase avize. Clădirea este amplasată pe o suprafață de 30 de ari, fiind dimensionată pentru patru grupe (aproximativ 40 de copii, cu posibilitatea de extindere). De asemenea, prin hotărâre de guvern, au fost aprobate 18 posturi pentru funcționarea acesteia.
Reporter: Sunt, așadar, 18 noi locuri de muncă. Înțeleg că în proximitate se va construi și o subunitate de pompieri.
Ionel Ropan: Da, o subunitate ISU-SMURD de intervenție, cu ambulanță și autospecială, cu echipaje permanente, 24 din 24. Proiectul este în faza de proiectare, iar lucrările vor începe în această toamnă. Zona se va dezvolta considerabil: avem în plan o piață agroalimentară și modernizarea bazei sportive. Finalizăm și PUZ-ul pentru drumul de legătură dintre drumul european și drumul comunal, care va fi asfaltat, prevăzut cu trotuare și iluminat public modern.
Reporter: Ce au însemnat acești șase ani pentru comunitate? La începutul primului mandat menționați că vă doriți integrarea comunei într-un circuit turistic și valorificarea poziției de pe DN17.
Ionel Ropan: Ne-am gândit inclusiv la un parc industrial. În perspectiva Autostrăzii Nordului (drum expres), ar fi oportun un nod de descărcare între Reteag și Uriu. Acest nod ar deservi comunele Petru Rareș, Uriu și Braniștea, asigurând și legătura peste Someș (proiect aflat în stadiu de studiu de fezabilitate la Consiliul Județean) spre Valea Țibleșului, Ciceu-Giurgești, Ciceu-Poieni până spre Maramureș.
Dejul este aproape la capacitate maximă în ceea ce privește spațiul industrial, iar Becleanul s-a axat preponderent pe turism. Comuna noastră poate atrage investitori și poate funcționa ca o zonă tampon dezvoltată.
În privința turismului, chiar dacă Cetatea Ciceului nu se află pe teritoriul nostru administrativ, purtăm numele domnitorului Petru Rareș și avem în apropiere castrul roman de la Ilișua. În plus, zonele de dealuri și livezi s-au transformat spectaculos odată cu asfaltarea drumurilor; au apărut pensiuni, iar peisajul oferă un potențial similar cu cel din Maramureș sau Bucovina. Suntem la doar 45 de minute de Aeroportul Cluj-Napoca, distanță care se va reduce la jumătate odată cu un drum rapid.
Reporter: Care este situația utilităților și a infrastructurii rutiere în prezent?
Ionel Ropan: Comuna beneficiază de rețele funcționale de apă și canalizare, școli și grădinițe modernizate și dotate digital conform standardelor actuale. Peste 90% din drumurile din comună sunt asfaltate prin fonduri proprii, prin programul „Anghel Saligny” și prin fonduri europene (PNDR). Mai avem un ultim lot de ulițe, pe care îl vom scoate la licitație cel târziu în primăvară, obiectivul fiind ca până în 2028 să nu mai existe nicio stradă neasfaltată. De asemenea, cadastrarea generală a comunei a fost finalizată.
Singurul capitol nerezolvat integral rămâne distribuția gazului metan. Deși magistrala traversează comuna noastră și comuna Braniștea, fondurile inițial alocate (2 milioane de lei) au fost insuficiente pentru execuție. Am depus un memoriu la Guvern pentru suplimentarea finanțării, astfel încât rețeaua să ajungă direct la porțile cetățenilor.
Reporter: Reteagul are și o încărcătură culturală importantă, fiind satul natal al folcloristului Ion Pop-Reteganul.
Ionel Ropan: Într-adevăr, Ion Pop-Reteganul este o personalitate marcantă a culturii noastre, pedagog și mare culegător de folclor. Avem aici casa memorială și bustul său. Comuna chiar s-a numit Reteag până la reorganizarea administrativă din 1968, când s-a stabilit denumirea de Petru Rareș. Ne mândrim cu această moștenire.
Reporter: Urmează și Zilele Comunei, cel mai important eveniment local al verii. Ce le pregătiți locuitorilor și oaspeților?
Ionel Ropan: Evenimentul va avea loc pe 29 și 30 iulie. Sâmbătă vom promova tinerele talente din Reteag și din zonă, alături de câțiva invitați speciali, iar duminică va fi dedicată spectacolelor de muzică folclorică. Vor fi standuri cu produse tradiționale și spații generoase de parcare. Îi invităm cu drag pe toți fiii satului și pe vecinii noștri să sărbătorim împreună.