Reacție din partea PNL Bistrița-Nǎsǎud
Postarea publicatǎ astǎzi de PNL Bistrița-Nǎsǎud pe pagina de Facebook:
”Bogdan Ivan continuă să posteze cu „antreprenorul de la RAAL” care ar fi panicat de notificarea transmisă de Distribuție Energie Electrică România (DEER).
Să punem lucrurile în ordine. RAAL este compania din Bistrița care produce sisteme de răcire și schimbătoare de căldură pentru industria auto și alte industrii. DEER este compania care distribuie energia electrică în Bistrița-Năsăud și în alte județe din țară.
Numai că „antreprenorul” prezentat de Bogdan Ivan drept voce a mediului privat este Adrian Costea. Fost director al RAAL, acesta nu mai lucrează în companie de aproximativ un an și jumătate.
Între timp, a fost promovat în administrația locală și este administrator public al municipiului Bistrița.
Și, foarte important, este om al PSD.
Așadar, Bogdan Ivan nu mai face o analiză a situației din energie. Face politică de partid folosindu-se de imaginea unui „antreprenor afectat”.
Și asta spune multe despre felul în care PSD încearcă să construiască panica în jurul crizei energetice: aleg un personaj politic local, îl prezintă drept antreprenor independent și apoi îi folosesc declarațiile pentru a ataca Guvernul.
Criza energetică este reală și trebuie tratată cu maximă seriozitate. Dar folosirea unui coleg de partid prezentat public drept „antreprenor afectat” nu înseamnă soluții în energie.
România are nevoie de responsabilitate și soluții, nu de panică fabricată pentru Facebook și de politică de partid ambalată în grijă pentru antreprenori.”