Centrul Cultural „Iustin Sohorca” din Sângeorz Băi, modernizat printr-o investiție de aproape 2,84 milioane de lei. FOTO
Joi a avut loc recepția lucrărilor de reabilitare și modernizare a Centrului Cultural „Iustin Sohorca”, una dintre investițiile importante pentru viața culturală a orașului Sângeorz-Băi.
Proiectul, în valoare totală de 2.837.717,80 lei fără TVA, a fost finanțat prin PNRR – Componenta C10 – Fondul Local și a transformat clădirea într-un spațiu modern, eficient energetic și pregătit pentru noile nevoi ale comunității.
Lucrările au inclus refacerea finisajelor, înlocuirea tâmplăriei și modernizarea instalațiilor electrice, termice și sanitare. Clădirea a fost dotată cu pompe de căldură, panouri fotovoltaice și solare, sisteme moderne de ventilație, precum și alte soluții menite să reducă consumul de energie și să crească nivelul de confort.
Centrul Cultural „Iustin Sohorca” rămâne un loc al întâlnirii dintre tradiție, muzică, dans, teatru și comunitate, însă de astăzi aceste activități se vor desfășura într-un spațiu modernizat și mult mai bine adaptat cerințelor actuale.
Este o investiție în cultura orașului, în comunitate și, mai ales, în generațiile care vor trece pragul Centrului Cultural „Iustin Sohorca” în anii următori.



