„Hora de la Rotunda” a adus împreună comunități din România și Republica Moldova. Delegația din Ghelăuza, prezentă la Măgura Ilvei. FOTO
Festivalul „Hora de la Rotunda” a reunit, duminică, localnici și oaspeți din țară și din Republica Moldova, într-o nouă ediție dedicată tradițiilor și prieteniei dintre comunități.
Printre invitați s-a aflat și o delegație din comuna Ghelăuza (Republica Moldova), localitate înfrățită cu Măgura Ilvei de aproape un deceniu. Reprezentanții administrației moldovene au participat la eveniment la invitația primarului Valer Avram, subliniind relațiile strânse dintre cele două comune.
„Parteneriatul dintre comunele noastre durează de aproape 10 ani și reprezintă un exemplu de colaborare bazată pe încredere, respect și prietenie. De-a lungul acestor ani am implementat împreună proiecte importante, am schimbat experiențe și am consolidat legături puternice între comunitățile noastre”, se arată în mesajul transmis de reprezentanta delegației din Ghelăuza, doamna primar Nicoleta Mălai.
Totodată, aceasta a mulțumit primarului Valer Avram și comunității din Măgura Ilvei pentru ospitalitatea oferită și și-a exprimat convingerea că parteneriatul dintre cele două localități va continua și în anii următori, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului.
Ediția din acest an a Festivalului „Hora de la Rotunda” a adus în prim-plan folclorul autentic, tradițiile și valorile care unesc comunitățile românești și pe cele din Republica Moldova.






