Accident rutier la Bistrița Bârgăului. Trei persoane, între care doi adolescenți, au ajuns la spital
Un echipaj de prim ajutor SMURD și un echipaj de pompieri au intervenit în această seară la un accident rutier produs în localitatea Bistrița Bârgăului.
La sosirea echipajelor, una dintre persoanele implicate era blocată în autoturism, însă intervenția s-a desfășurat în condiții de siguranță.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, în accident au fost implicate trei persoane: un bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani, o fată de 17 ani și un băiat de 16 ani.
Toate cele trei victime au suferit leziuni minore și au fost transportate la spital pentru investigații medicale suplimentare.