Accident între Lechința și Corvinești. O persoană a ajuns la spital. FOTO
Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs luni, între localitățile Lechința și Corvinești, în zona Săvinca.
La fața locului au intervenit echipajele de urgență, care au constatat că în accident au fost implicate patru persoane. Toate erau conștiente și cooperante și au ieșit din autoturisme înainte de sosirea salvatorilor.
O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la UPU SMURD Bistrița, prezentând leziuni minore, fiind în afara oricărui pericol, potrivit ISU Bistrița-Năsăud.

