ANUNȚ: Revin restricții în comuna Șieu-Măgheruș! Magazine închise, petreceri interzise, la fel și circulația în weekend, după ora 20:00!
În ultima perioadă, în tot mai multe localități au fost introduse restricții după ce numărul de cazuri noi de COVID-19 a crescut semnificativ.
Sorin Mititean, primarul comunei Șieu-Măgheruș a anunțat pe pagina oficială de facebook faptul că, începând de ieri 09.09.2021, comuna Sieu-Magherus a înregistrat un număr de îmbolnăviri record cu virusul SARS COV 2 ajungând să atingă incidența de 4,21 la mia de locuitori. Odată cu depășirea pragului de 3/1000 de locuitori se aplica scenariul restricțiilor de circulatie a persoanelor din comună, precum și restrângerea activităților agentilor economici.
,,Vă reamintesc că în acest context, circulatia persoanelor din comuna și în comuna Șieu-Măgherus în zilele de vineri ,sâmbătă ,duminica în intervalul orar 20.00 -5.00 este restricționată, adică rămânem la casele noastre și nu părăsim locuinta decât pentru motive deosebite și iminente cum ar fi mersul la serviciu, vizita la medic în regim de urgență, îngrijirea unui bolnav la domiciliu.
Pentru deplasarea în acest interval de restricție, cetățenii trebuie să dețină o declarație completată olograf, semnată cu indicarea unuia dintre motivele arătate mai sus .
Declarațiile model tip au fost depuse și se pot ridica gratuit de la fiecare magazin sătesc până la ora 19.30, având în vedere ca la ora 20.00 se inchid și aceste unități comerciale.
Așadar, în acest sfârșit de săptămână, care ne dorim prin grija dumneavoastră, a tuturor, să fie și singurul week-end de restricție, sunt suspendate intâlnirile și evenimentele private în spații închise sau deschise, activitățile artistice, culturale, sportive, recreative, nunți, botezuri și alte tipuri de manifestări asemănătoare.
Pentru verificarea conformării, în comună vor fi prezente forțe ale jandarmeriei și poliției, care vor aplica sancțiuni pentru nerespectarea regulilor în regim de pandemie.
Cum am ajuns la 20 de cazuri? În principal, din cauza evenimentelor private, adică nunţi, botezuri, cununii, plus câţiva şoferi de TIR care au venit acasă şi erau infectaţi. Am avut şi un deces dintre cei care au fost bolnavi, o persoană mai vârstnică. A fost îmbolnăvit de fiul lui, şofer pe TIR, care a venit acasă şi i-a îmbolnăvit pe ambii părinţi.
De aceea vin cu rugămintea să fim cooperanți, înțelegători și cu grijă față de sănătatea noastră și a familiilor noastre precum și față de respectarea condițiilor legale pentru această perioadă.
Vă așteptăm cu informații și sprijin oriunde este cazul, de asemeni cu informații care să vă ajute să treceți cu bine și ușor această perioadă, a transmis primarul Sorin Mititean, printr-o postare oficială de facebook.