Elevii Liceului Tehnologic Agricol din Beclean, în vizită la Palatul Parlamentului, la invitația senatorului Cristian Nicula. FOTO

Elevii Liceului Tehnologic Agricol din Beclean, în vizită la Palatul Parlamentului, la invitația senatorului Cristian Nicula. FOTO


Elevii Liceului Tehnologic Agricol din Beclean au avut ocazia să descopere din interior una dintre cele mai importante instituții ale statului român, în cadrul unei vizite la Palatul Parlamentului, organizată la invitația senatorului PSD de Bistrița-Năsăud, Cristian Nicula.

Parlamentarul a transmis că astfel de întâlniri reprezintă o investiție în viitor, oferindu-le tinerilor șansa de a înțelege modul în care sunt adoptate legile și funcționează instituțiile statului..„Viitorul nu vine de undeva, viitorul a trecut astăzi prin Parlament… și ne-a zâmbit. Uneori, cele mai importante lecții nu se predau într-o sală de clasă, ci în locurile în care se scrie viitorul unei țări. Au pășit prin «Fabrica de Legi», locul în care fiecare decizie ar trebui să poarte grijă pentru generațiile care vin”, a transmis senatorul Cristian Nicula.

La final, acesta le-a mulțumit elevilor pentru vizită și le-a adresat un mesaj de încurajare: „Vă aștept să reveniți, peste ani, ca oameni care vor scrie la rândul lor pagini importante din povestea României.”

Articole ce te-ar putea interesa