Gabriel Lazany: O nouă zonă de pe strada Libertății va fi transformată și redată comunității. VIDEO

Gabriel Lazany: O nouă zonă de pe strada Libertății va fi transformată și redată comunității. VIDEO

Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, a anunțat demararea lucrărilor de amenajare a unui teren de aproximativ 5.300 de metri pătrați situat pe strada Libertății, în zona stației OMV, un spațiu aflat în proprietatea municipalității și lăsat ani la rând în paragină.

Edilul a criticat starea în care se află terenul, acoperit de vegetație necontrolată și rupt de circuitul urban, subliniind că administrația locală își propune să valorifice fiecare spațiu al orașului.

„Ani la rând, acest teren proprietate a Municipiului Bistrița a fost lăsat în paragină, acoperit de vegetație necontrolată și complet rupt de oraș. Așa ceva nu mai este acceptabil. Nu voi accepta ca spațiile Bistriței să fie abandonate și transformate în junglă. Nu ne mai batem joc de avuția orașului”, a transmis Gabriel Lazany.

Potrivit primarului, în perioada următoare vor începe lucrările de curățare și amenajare a terenului, astfel încât acesta să fie redat comunității și integrat în peisajul urban.

„Curățăm, redăm acest spațiu comunității și îl readucem în circuitul firesc al orașului. Bistrița trebuie să fie un oraș îngrijit, iar fiecare metru pătrat trebuie să fie în folosul bistrițenilor, nu uitat în nepăsare”, a mai declarat edilul.

Proiectul face parte din acțiunile administrației locale de recuperare și modernizare a spațiilor neîngrijite din municipiu, cu scopul de a îmbunătăți aspectul orașului și de a valorifica terenurile aflate în proprietatea publică.

Articole ce te-ar putea interesa