Primăria Bistrița respinge ferm acuzațiile lansate de Lucian Moldovan (PER) privind un așa-numit transfer organizat de persoane vulnerabile către centrele din Dumbrava.
de Alin Cordoș
Primăria Bistrița, prin vocea viceprimăriței Ștefania Stere, respinge ferm acuzațiile lansate de opoziția politică privind un așa-numit transfer organizat de persoane vulnerabile către centrele din Dumbrava. Președintele PER Bistrița-Năsăud, Lucian Moldovan, a susținut public că serviciile sociale locale ar fi trimis acolo mai mulți oameni fără adăpost pentru a evita birocrația și cheltuielile administrative.
Municipalitatea califică însă scenariul drept complet neadevărat și precizează că este vorba despre un singur caz izolat. Viceprimarul municipiului Bistrița, Ștefania Stere, explică situația reală a persoanei în cauză: „Este vorba despre un singur caz izolat de care avem cunoștință. Din momentul în care am preluat administrația, în octombrie 2024, s-a pus problema unei persoane care practica cerșetoria și care a beneficiat din partea Direcției de Asistență Socială de foarte mult sprijin. În data de 20 martie 2026, această persoană s-a prezentat la UPU Bistrița într-o stare gravă de sănătate, iar de acolo ni s-a solicitat sprijinul. Deoarece nu avea vârsta pentru căminul de bătrâni și a refuzat adăpostul de noapte din cauza regulamentului care interzice consumul de alcool, din partea spitalului s-a luat legătura cu acele stabilimente, unde dânsul și-a dat acordul să plece.”
Viceprimarul Ștefania Stere a subliniat că serviciile de asistență socială din Bistrița nu dispun de personal medical specializat pentru îngrijirea unor astfel de patologii severe și a negat categoric existența unor transporturi colective.
Potrivit municipalității, de la finalul anului 2024 și până în prezent, nicio altă persoană din evidențele sociale ale orașului nu a mai fost transferată către acele așezăminte.