Naștere în ambulanță. Un băiețel a venit pe lume cu ajutorul echipajului SMURD din Lechința
Momente emoționante pentru echipajul SMURD al Punctului de Lucru Lechința, care a asistat în această dimineață nașterea unui băiețel chiar în ambulanță, înainte ca mama să ajungă la spital.
Intervenția a fost gestionată de salvatorii Lucian, Ionuț și Radu, care au acționat cu profesionalism și calm, aducând pe lume copilul în cele mai bune condiții, în timpul deplasării către unitatea medicală.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, atât nou-născutul, cât și mama sunt în stare bună. Cei doi au fost preluați în zona Dealul Herinii de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, care a continuat acordarea îngrijirilor medicale și transportul la spital.
Reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud spun că astfel de misiuni sunt printre cele mai speciale din cariera unui salvator.
„Sunt intervenții pe care nu le uiți niciodată. Pentru că, dincolo de uniforme și proceduri, cea mai frumoasă misiune este aceea de a întâmpina o nouă viață”, au transmis reprezentanții instituției.