Se suspendă temporar Programul Național de Pompe de Insulină și Senzori la SCJU Bistrița
Stimați pacienți,
Vă informăm că, începând cu data de 1 iulie, Programul Național de materiale pentru pompe de insulină și senzori se suspendă temporar în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița.
Suspendarea programului este determinată de două motive obiective:
- În cadrul SCJU Bistrița nu mai există medic cu competență pentru derularea Programului Național de Pompe de Insulină și Senzori, competență obligatorie conform prevederilor legale pentru inițierea, monitorizarea și gestionarea terapiei cu pompe de insulină și senzori. În lipsa acestei competențe, nu mai pot fi efectuate montarea dispozitivelor și monitorizarea pacienților incluși în program.
- Există un deficit major de personal medical în cadrul Compartimentului de Diabet. În prezent, activitatea este asigurată de un singur medic diabetolog, încadrat cu fracțiune de normă, care deservește aproximativ 800 de pacienți în Ambulatoriul de Specialitate și asigură, totodată, activitatea din secția de spital. În aceste condiții, nu mai poate fi asigurată nici eliberarea materialelor specifice Programului Național.
În consecință, pacienții incluși în Programul Național de Pompe și Senzori sunt rugați să se adreseze centrelor regionale sau universitare care derulează acest program, pentru continuarea monitorizării, eliberarea materialelor și managementul terapiei.
Ne cerem scuze pentru situația creată și vă asigurăm că depunem toate demersurile necesare pentru recrutarea de medic diabetolog astfel încât Programul Național să fie reluat în cel mai scurt timp, măcar din punct de vedere al eliberarii de materiale ( în cazul în care acesta este fără competență).
sursa: Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița