Primarul Dorin Vlașin invită năsăudenii la teatru. Comedia „Lista iubirii”, cu intrare liberă

Primarul Dorin Vlașin invită năsăudenii la teatru. Comedia „Lista iubirii”, cu intrare liberă

Primarul orașului Năsăud, Dorin Vlașin, îi invită pe iubitorii de teatru la un nou eveniment cultural organizat în această perioadă, chiar dacă sezonul concediilor a început.

Pe scenă va urca Teatrul Național „Aureliu Manea” din Turda, care va prezenta spectacolul „Lista iubirii”, de Norm Foster, în regia artistică a lui Muriel Manea și cu scenografia semnată de Eliza Labancz.

Comedia romantică propune o abordare inedită și plină de umor asupra căutării sufletului pereche, îmbinând realismul magic cu situații amuzante și răsturnări de situație. Spectacolul promite momente de confuzie, înșelăciune, confruntare și, desigur, un final fericit.

Accesul publicului este gratuit, în limita locurilor disponibile, iar piesa este recomandată persoanelor cu vârsta de peste 14 ani.

„Vă așteptăm cu drag!”, este mesajul transmis de primarul Dorin Vlașin, care îi încurajează pe năsăudeni să participe la această seară dedicată teatrului și culturii.

Articole ce te-ar putea interesa