Performanță remarcabilă pentru un elev din Bistrița! Sorin Harapașcu, admis cu bursă la unul dintre cele mai prestigioase colegii din lume

Performanță remarcabilă pentru un elev din Bistrița! Sorin Harapașcu, admis cu bursă la unul dintre cele mai prestigioase colegii din lume

O veste deosebită vine de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Bistrița, unde elevul Sorin-Leontin Harapașcu, din clasa a X-a A și președinte al Consiliului Școlar al Elevilor, a obținut o performanță excepțională.

Tânărul a fost admis cu bursă de studiu internațională la United World College Dilijan, una dintre instituțiile de învățământ care fac parte din renumita rețea educațională internațională United World Colleges.

În următorii doi ani, Sorin își va continua studiile în Armenia, într-un mediu academic recunoscut la nivel mondial pentru promovarea excelenței, a leadershipului și a dialogului intercultural.

Reprezentanții colegiului au transmis felicitări elevului pentru rezultatul obținut, subliniind că succesul său este dovada faptului că ambiția, munca susținută și implicarea în viața școlii pot deschide oportunități extraordinare.

Performanța lui Sorin Harapașcu reprezintă un motiv de mândrie pentru comunitatea educațională bistrițeană și un exemplu pentru tinerii care își propun să atingă standarde academice de nivel internațional.

Articole ce te-ar putea interesa