Penitenciarul Bistrița își deschide porțile pentru public. Vizitatorii pot descoperi realitatea din spatele gratiilor

Penitenciarul Bistrița își deschide porțile pentru public. Vizitatorii pot descoperi realitatea din spatele gratiilor

Penitenciarul Bistrița organizează miercuri, 24 iunie 2026, un eveniment de tip „Porți Deschise”, oferind publicului ocazia de a vizita unitatea și de a afla cum funcționează mediul carceral.

Vizitele vor avea loc în intervalul orar 10:00 – 14:00, iar participanții vor putea vedea îndeaproape spațiile și activitățile specifice unei unități de detenție, având astfel o perspectivă directă asupra realității din sistemul penitenciar.

Accesul este permis pe baza unui act de identitate valabil, iar copiii cu vârsta sub 14 ani pot participa doar dacă sunt însoțiți de un adult.

Reprezentanții penitenciarului îi invită pe cei interesați să profite de această oportunitate pentru a cunoaște mai bine activitatea instituției și condițiile din mediul de detenție.

Articole ce te-ar putea interesa