Mitropolitul Andrei a sfințit noua casă parohială din Poiana Ilvei și a oficiat Sfânta Liturghie în fața a sute de credincioși. FOTO
În Duminica a 3-a după Rusalii, dedicată Sfinților Athoniți, credincioșii din Poiana Ilvei au trăit momente de sărbătoare și binecuvântare, avându-l în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscop și Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Vizita ierarhului a debutat conform tradiției locale, fiind întâmpinat la intrarea în localitate de călăreți îmbrăcați în costume populare specifice Țării Năsăudului. Înaltpreasfinția Sa a fost apoi condus cu o caleașcă trasă de cai până la biserica parohială, unde a fost primit de soborul de preoți, autoritățile locale și numeroșii credincioși prezenți.
Începând cu ora 10:00, pe un podium amenajat în apropierea bisericii cu hramul „Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”, Mitropolitul Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.
În cadrul slujbei, după citirea Evangheliei duminicale, ierarhul a rostit cuvântul de învățătură intitulat „Optimism și pesimism”, pornind de la îndemnul Mântuitorului: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33).
Cu acest prilej a fost sfințită și noua casă parohială a comunității, iar credincioșii au prăznuit în avans hramul bisericii parohiale, dedicat Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.
Evenimentul a reunit numeroși credincioși din Poiana Ilvei și din localitățile învecinate, transformând ziua de duminică într-o adevărată sărbătoare a credinței și a comuniunii.















Foto: Ionuț Guzu Sursa: Mitropolia Clujului