Primăria Lechința angajează asistent medical pentru un proiect dedicat persoanelor vârstnice
Primăria comunei Lechința a lansat concursul pentru ocuparea unui post contractual de execuție de asistent medical generalist, în afara organigramei, în cadrul proiectului „Îmbunătățirea calității vieții persoanelor vârstnice din comuna Lechința prin servicii de îngrijire la domiciliu”, finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027.
Postul este destinat noului serviciu social de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice și face parte din echipa multidisciplinară care va asigura servicii pentru cel puțin 106 beneficiari din comună, aflați în situații de dependență sau vulnerabilitate.
Candidatul selectat va avea un contract individual de muncă pe perioadă determinată, pe durata implementării proiectului, respectiv 38 de luni, cu program de 4 ore pe zi. Printre atribuțiile principale se numără monitorizarea stării de sănătate a beneficiarilor, acordarea primului ajutor în situații de urgență, colaborarea cu medicii și ceilalți specialiști implicați, precum și participarea la activitățile echipei mobile care va furniza servicii la domiciliu.
Pentru ocuparea postului sunt necesare studii postliceale sanitare în specializarea asistent medical generalist, certificat de membru al OAMGMAMR cu aviz anual valabil, minimum 15 ani vechime în specialitatea studiilor și cel puțin 18 luni experiență în furnizarea serviciilor socio-medicale de îngrijire la domiciliu. De asemenea, candidații trebuie să dețină permis de conducere categoria B.
Dosarele de înscriere pot fi depuse la sediul Primăriei Lechința în perioada 15 – 19 iunie 2026, până la ora 14.00. Selecția dosarelor este programată pentru data de 22 iunie, iar proba scrisă va avea loc în 26 iunie. Interviul pentru candidații declarați admiși este programat în 30 iunie.
Potrivit administrației locale, ocuparea acestui post este esențială pentru operaționalizarea și funcționarea serviciului de îngrijire la domiciliu destinat persoanelor vârstnice, un proiect care urmărește creșterea calității vieții și promovarea îmbătrânirii active în comunitatea din Lechința.
Informații suplimentare pot fi obținute la sediul Primăriei Lechința sau la numărul de telefon 0263.274.433 și în link-ul de mai jos:
https://www.primarialechinta.ro/documente/cariera/uat_lechinta_nr.4012_12.06.2026_anunt_concurs.pdf