(FOTO) Trei persoane rănite în urma unui accident în Coldău!

(FOTO) Trei persoane rănite în urma unui accident în Coldău!

Astăzi, polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Beclean au intervenit la un accident de circulație produs în Coldău la intersecția Drumului Național 17 cu Drumul Național 17D.

Un autotren condus de un bărbat de 57 de ani din Marghita județul Bihor a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 52 de ani din Dobric.

În urma impactului, șoferul autoturismului și două pasagere din acesta, de 38 și 48 de ani din Dobric, au fost rănite, fiind necesar transportul persoanelor la spital.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și modalității producerii evenimentului rutier.

Articole ce te-ar putea interesa