PNL nu votează Guvernul Tomac. Bolojan: „O formulă de paravan” pentru PSD
PNL a decis să nu susțină în Parlament învestirea Guvernului Tomac, a anunțat Ilie Bolojan, premier demis și președinte al liberalilor, după ședința conducerii partidului. Potrivit acestuia, grupurile parlamentare ale PNL fie nu vor participa la vot, fie vor fi prezente, dar nu vor vota noul Executiv.
Bolojan a explicat că decizia liberalilor este legată de lipsa unei susțineri politice și parlamentare explicite pentru guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac. În opinia liderului PNL, un astfel de Cabinet nu ar avea forța necesară pentru a continua reformele de care România are nevoie.
„Un guvern fără susținere politică nu poate spera decât la supraviețuire. Un guvern fără o susținere politică și parlamentară este mai slab decât un guvern minoritar”, a declarat Ilie Bolojan.
Bolojan: Guvernul Tomac ar rămâne singur în fața măsurilor dificile
Liderul liberal a susținut că viitorul Executiv va fi obligat să ia măsuri dificile, în contextul deficitului bugetar, al angajamentelor asumate de România și al situației economice. În lipsa unei majorități politice asumate, a avertizat Bolojan, Guvernul Tomac ar risca să nu fie susținut atunci când va veni în Parlament cu proiecte nepopulare.
El a afirmat că, în comisiile parlamentare, ar putea apărea inițiative cu miză electorală, susținute transpartinic, care să ducă la creșterea cheltuielilor bugetare sau la scăderea veniturilor statului.
„Atunci când în comisiile parlamentare vor fi subiecte propuse de parlamentari transpolitic, care vor da bine în ochii electoratului, dar care vor însemna efecte de creșteri de cheltuieli sau de scăderi de venituri ale bugetului de stat, vor fi susținute de o bună parte din parlamentari și nimeni nu va fi la răspundere, dar toți vor fi la beneficiu”, a spus Boloja.
Potrivit acestuia, un asemenea scenariu ar pune presiune suplimentară pe buget și ar putea afecta eforturile României de a-și respecta angajamentele privind reducerea deficitului.