Bărbat arestat preventiv după ce polițiștii au descoperit 10 kilograme de canabis. Dosarul vizează patru persoane cercetate pentru trafic de droguri
Un bărbat în vârstă de 29 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile într-un dosar de trafic de droguri de risc instrumentat de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud și procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud.
Potrivit anchetatorilor, până în luna martie 2026, acesta ar fi manipulat și depozitat, într-un subsol din municipiul Cluj-Napoca, diferite cantități de canabis destinate comercializării. În urma unei percheziții efectuate la 5 martie, polițiștii au ridicat aproximativ 10 kilograme de canabis, un cântar de precizie și alte mijloace de probă.
Măsura arestării preventive a fost dispusă de Tribunalul Bistrița-Năsăud la data de 9 iunie, după ce bărbatul fusese reținut cu o zi înainte. Cazul face parte dintr-o anchetă mai amplă care vizează patru persoane – trei bărbați și o femeie, cu vârste între 21 și 25 de ani – cercetate pentru trafic de droguri de risc. Din cercetări a reieșit că, pe parcursul anului 2026, acestea ar fi procurat, deținut și comercializat canabis către consumatori din județele Bistrița-Năsăud și Cluj.
Anchetatorii susțin că, în februarie 2026, unul dintre suspecți ar fi tranzacționat aproximativ 720 de grame de canabis pentru suma de 22.000 de lei, drogurile fiind indisponibilizate în cursul urmăririi penale.
De asemenea, la 5 martie, un alt suspect a fost prins în flagrant delict în Cluj-Napoca, în timp ce ar fi vândut 1,6 kilograme de canabis pentru 33.000 de lei. În urma celor trei percheziții efectuate în județul Cluj, polițiștii au ridicat aproximativ 12 kilograme de canabis, 37.700 de lei, 500 de euro, dispozitive de stocare a datelor, alte bunuri cu valoare probatorie și un autoturism de lux.
La 6 martie, procurorii DIICOT au dispus reținerea celor patru persoane. Două dintre acestea au fost arestate preventiv, iar celelalte două au fost plasate sub control judiciar. Pe întreaga durată a procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile procesuale prevăzute de lege.