Revoluție în colectarea deșeurilor la blocuri! Din 1 iulie, biodeșeurile vor avea containere dedicate în tot județul

Revoluție în colectarea deșeurilor la blocuri! Din 1 iulie, biodeșeurile vor avea containere dedicate în tot județul


Locuitorii din zonele de blocuri din județul Bistrița-Năsăud vor trebui să se adapteze unui nou sistem de colectare selectivă a deșeurilor. Începând cu data de 1 iulie, biodeșeurile vor fi colectate separat, urmând să fie depuse în containere maro special personalizate, care vor fi amplasate pe platformele de colectare.

Măsura face parte din eforturile de creștere a gradului de reciclare și de reducere a cantităților de deșeuri care ajung la depozitare. Potrivit ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, resturile alimentare și vegetale reprezintă o pondere importantă din deșeurile generate zilnic de populație, iar colectarea lor separată permite transformarea acestora în resurse utile pentru mediu.

„Atunci când sunt colectate separat, biodeșeurile pot fi valorificate și nu mai ajung pe groapa de gunoi, contribuind la un mediu mai curat pentru toți”, transmit reprezentanții ADI Deșeuri.

Pentru persoanele care locuiesc la case, autoritățile recomandă compostarea în propria gospodărie. Această soluție reduce cantitatea de deșeuri predată serviciului de salubrizare și oferă, în același timp, un îngrășământ natural de calitate pentru grădini și spații verzi.

Prin colectarea separată a biodeșeurilor se urmărește diminuarea cantităților de deșeuri depozitate, protejarea resurselor naturale și valorificarea materialelor organice care, în mod obișnuit, ajung la gunoi.

În categoria biodeșeurilor intră resturile alimentare precum fructele și legumele, cojile acestora, pâinea și produsele de panificație, zațul de cafea, pliculețele de ceai, cojile de ouă, orezul sau pastele fierte. De asemenea, pot fi colectate separat și resturile vegetale provenite din gospodării: frunze uscate, iarbă cosită, flori ofilite ori crengi subțiri rezultate din lucrările de întreținere a grădinilor.

Autoritățile fac apel la implicarea cetățenilor pentru succesul acestui nou sistem, subliniind că responsabilitatea față de mediu începe cu gesturile simple făcute zilnic de fiecare dintre noi.

Articole ce te-ar putea interesa