Femeie din Bistrița, urmărită internațional pentru infracțiuni economice și financiare comise în Cipru
O femeie în vârstă de 53 de ani, din municipiul Bistrița, urmărită internațional pentru infracțiuni economice și financiare comise în Cipru, a fost depistată de polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistrița-Năsăud.
Potrivit autorităților, la data de 27 mai 2026, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au identificat femeia pe raza municipiului Bistrița, după ce autoritățile judiciare din Cipru au emis pe numele acesteia un mandat european de arestare.
Anchetatorii ciprioți o cercetează pentru săvârșirea unor infracțiuni economice și financiare pe teritoriul statului insular. Pentru localizarea femeii, polițiștii bistrițeni au beneficiat de sprijinul Biroul SIRENE din cadrul Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Femeia a fost prezentată procurorilor din cadrul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, care au dispus reținerea acesteia pentru 24 de ore. În prezent, aceasta se află în arestul IPJ Bistrița-Năsăud și urmează să fie prezentată judecătorilor de la Curtea de Apel Cluj, cu propunere de arestare provizorie în vederea predării către autoritățile cipriote.