Primăria Bistrița sprijină Clubul Sportiv Municipal cu 1,2 milioane de lei
Consiliul Local al municipiului Bistrița a aprobat alocarea sumei de 1,2 milioane de lei pentru susținerea activității Clubului Sportiv Municipal Bistrița, fondurile fiind destinate dezvoltării sportului de performanță și susținerii sportivilor legitimați ai clubului.
Sprijinul financiar vine din bugetul local al municipiului pentru anul 2026 și are ca obiectiv susținerea activității copiilor, juniorilor, tineretului și seniorilor care activează în cadrul secțiilor sportive ale CSM Bistrița.
Prin această finanțare, administrația locală își propune să contribuie la promovarea imaginii municipiului atât la nivel național, cât și internațional, prin rezultatele obținute de sportivii clubului la competițiile importante.
Pentru anul 2026, Clubul Sportiv Municipal Bistrița și-a stabilit obiective ambițioase: câștigarea a 150 de medalii naționale și 8 internaționale, precum și promovarea a cel puțin 20 de sportivi în loturile naționale.
Fondurile vor fi direcționate către secțiile olimpice ale clubului, respectiv atletism, box, culturism, gimnastică artistică, haltere, sanie, schi fond-biathlon și tenis de masă, discipline care au adus în ultimii ani rezultate importante pentru sportul bistrițean.