Dr.Tiberiu Tudor, Medic Șef UPU-SMURD SCJU Bistrița: La mulți ani tuturor salvatorilor urgentiști, mereu în slujba oamenilor aflați în suferință! FOTO

Dr.Tiberiu Tudor, Medic Șef UPU-SMURD SCJU Bistrița: La mulți ani tuturor salvatorilor urgentiști, mereu în slujba oamenilor aflați în suferință! FOTO

Ziua de 27 Mai reprezintă un moment special dedicat tuturor celor care luptă, zi de zi, pentru salvarea vieților omenești în cele mai dificile situații. Cu acest prilej, dr. Tiberiu Tudor, medic șef UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, a transmis un mesaj de apreciere și solidaritate pentru toți salvatorii urgentiști.

„27 Mai este ziua care ne omagiază, dar care ne amintește și de sacrificiul pe care îl facem pentru a salva vieți. Să fim sănătoși și puternici, pentru a ne putea continua misiunea cu dăruire, responsabilitate și demnitate”, a transmis dr. Tiberiu Tudor.

Mesajul este dedicat medicilor, asistenților, paramedicilor și tuturor celor implicați în sistemul de urgență, oameni care răspund permanent prezent în fața suferinței și a situațiilor-limită.

„La mulți ani tuturor salvatorilor urgentiști, mereu în slujba oamenilor aflați în suferință!”, a mai transmis medicul șef al UPU-SMURD Bistrița.

Prin profesionalism, curaj și implicare, personalul din medicina de urgență rămâne una dintre cele mai importante verigi ale sistemului medical, fiind de multe ori speranța celor aflați în momente critice.

Articole ce te-ar putea interesa