„Bucuria Rusaliilor” revine la Bistrița. Credincioșii sunt invitați la cea de-a XII-a ediție a evenimentului dedicat sărbătorii Rusaliilor
Credincioșii bistrițeni sunt invitați duminică, 31 mai, de la ora 10.00, la cea de-a XII-a ediție a evenimentului „Bucuria Rusaliilor”, organizat la Așezământul religios „Sfântul Vasile cel Mare” din Bistrița.
Evenimentul se va desfășura într-o atmosferă de rugăciune, tradiție și comuniune sufletească, programul cuprinzând Sfânta Liturghie, urmată de un recital de pricesne și de sfințirea spicelor, simbol al belșugului și al binecuvântării.
Invitația a fost transmisă de părintele Sorin Moldovan, care îi îndeamnă pe participanți să ia parte cu „deplină credință, implicare și dăruire” la această sărbătoare devenită deja tradiție pentru comunitatea locală.
Organizatorii amintesc și importanța portului popular românesc, considerat o expresie a identității și spiritualității românești. „Straiele tradiționale reprezintă trecutul, prezentul și trăinicia tradițiilor românești în viitor”, transmite părintele Sorin Moldovan, precizând că purtarea costumului popular nu este obligatorie, dar este încurajată ca semn de respect pentru valorile autentice românești.
Evenimentul „Bucuria Rusaliilor” adună an de an numeroși credincioși și iubitori ai tradițiilor românești, într-un moment de sărbătoare dedicat credinței și păstrării obiceiurilor strămoșești.
