Competiția „Enduro Heniu” a fost anulată după moartea lui Alex Bălan

Competiția „Enduro Heniu” a fost anulată după moartea lui Alex Bălan


Ediția din acest an a competiției „Enduro Heniu”, programată să aibă loc la finalul lunii mai, a fost anulată în urma tragediei care a zguduit comunitatea pasionaților de enduro din județul Bistrița-Năsăud.

Organizatorii au luat această decizie după decesul lui Alex Bălan, unul dintre membrii implicați în verificarea traseului concursului. Potrivit informațiilor transmise de organizatori într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, incidentul s-a produs în data de 16 mai, în timpul unei acțiuni de verificare a traseului competiției.

Echipele erau împărțite pe mai multe sectoare pentru inspectarea traseelor destinate participanților.
Conform relatării organizatorilor, Alex Bălan verifica traseul destinat categoriei Hobby și se întâlnise pe parcursul zilei cu ceilalți membri ai echipei. În zona ultimei coborâri, acesta ar fi ieșit ușor de pe poteca stabilită, ajungând în apropierea unui drum de exploatare forestieră, pe marginea unui taluz de aproximativ doi metri.

Înainte de accident, acesta le-ar fi transmis colegilor că traseul nu este cel corect și că trebuie să revină. La scurt timp însă, s-a dezechilibrat și a căzut. Ceilalți membri ai echipei au intervenit imediat și au început manevrele de resuscitare, însă, din păcate, eforturile lor nu au mai putut schimba deznodământul tragic.

Moartea lui Alex Bălan a provocat un val de emoție în rândul comunității moto și al celor implicați în organizarea competiției „Enduro Heniu”, eveniment devenit cunoscut în ultimii ani în rândul iubitorilor sporturilor off-road.

Articole ce te-ar putea interesa