Mitropolitul Andrei, primit cu emoție la Podirei! Biserica din sat a fost binecuvântată după ample lucrări de renovare. FOTO

Mitropolitul Andrei, primit cu emoție la Podirei! Biserica din sat a fost binecuvântată după ample lucrări de renovare. FOTO

Zi de mare sărbătoare pentru comunitatea ortodoxă din Podirei, județul Bistrița-Năsăud, unde credincioșii l-au primit cu bucurie pe Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, venit pentru a binecuvânta lucrările de renovare realizate la biserica din localitate.

În Duminica a 6-a după Paști, dedicată Vindecării orbului din naștere, ierarhul a oficiat slujba de binecuvântare a lucrărilor de restaurare și înfrumusețare efectuate în ultimii ani la biserica cu hramul „Buna Vestire”, după care a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Momentul central al slujbei a fost cuvântul de învățătură rostit de Mitropolitul Andrei, intitulat „Lumină spirituală”, inspirat din Evanghelia duminicii. Înaltpreasfinția Sa le-a vorbit credincioșilor despre importanța luminii sufletești și despre apropierea de Hristos ca singura cale prin care omul poate evita „orbirea spirituală”.

„Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”, a amintit ierarhul din cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos, subliniind că Dumnezeu este Cel care oferă atât vederea trupească, cât și pe cea duhovnicească.

Totodată, Mitropolitul Clujului a atras atenția asupra celor trei mari ispite care pot întuneca sufletul omului: iubirea de avere, iubirea de mărire și iubirea de plăcere, îndemnând credincioșii să rămână aproape de valorile credinței și ale vieții creștine autentice.

Prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei la Podirei a adus multă emoție și bucurie în rândul comunității, iar biserica renovată a devenit, din nou, loc de rugăciune, speranță și unitate pentru credincioșii din sat.

Articole ce te-ar putea interesa