A luat mașina surorii fără acord și a ieșit la plimbare fără permis. Tânăr din Lunca Leșului, cercetat penal

A luat mașina surorii fără acord și a ieșit la plimbare fără permis. Tânăr din Lunca Leșului, cercetat penal


Un tânăr de 25 de ani din Lunca Leșului s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști conducând fără permis autoturismul surorii sale, pe care l-ar fi luat fără acordul acesteia.

Incidentul s-a petrecut în data de 9 mai, pe Valea Tureacului, unde polițiștii au oprit pentru control un autoturism aflat în trafic. La volan se afla tânărul, iar în urma verificărilor oamenii legii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Mai mult decât atât, autoturismul aparținea surorii sale, o femeie de 30 de ani, iar mașina ar fi fost luată din curtea comună fără acceptul proprietarei.
Tânărul a fost testat și cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pentru această abatere, el a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 4.050 de lei.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis și furt în scop de folosință, iar polițiștii continuă cercetările în acest caz.

Articole ce te-ar putea interesa