Doliu la Rodna: a încetat din viață fostul primar Alexandru Nășcan

Doliu la Rodna: a încetat din viață fostul primar Alexandru Nășcan


Comunitatea din Rodna este în doliu după trecerea la cele veșnice a lui Alexandru Nășcan, fost primar al comunei și om implicat în viața publică locală de-a lungul anilor.

Anunțul decesului a fost făcut de Primăria și Consiliul Local Rodna, care au transmis un mesaj de condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat.

„Cu tristețe am aflat vestea trecerii la cele veșnice a domnului Nășcan Alexandru, fost primar al comunei Rodna. În aceste momente de durere, Primăria și Consiliul Local Rodna transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate, rudelor și tuturor celor apropiați”, au transmis reprezentanții administrației locale.

Totodată, aceștia și-au exprimat respectul pentru activitatea desfășurată de Alexandru Nășcan în slujba comunității și au transmis un gând de compasiune celor rămași în urmă.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Articole ce te-ar putea interesa