Incendiu într-o locuință din Cepari, provocat de o defecțiune electrică

Incendiu într-o locuință din Cepari, provocat de o defecțiune electrică


Un incendiu a izbucnit marți dimineața într-o locuință din localitatea Cepari, mobilizând de urgență echipajele de intervenție.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, la fața locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj SMURD.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta în interiorul unei camere. Până la intervenția echipajelor profesioniste, proprietarul, sprijinit de voluntarii din cadrul Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Dumitra, a reușit să limiteze extinderea flăcărilor.

Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea tuturor focarelor, prevenind astfel propagarea incendiului la întreaga locuință.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost o defecțiune de natură electrică, cel mai probabil o doză electrică defectă.

FOTO credit: Mesager 24

Articole ce te-ar putea interesa