Viorel Negru scrie despre eliminarea Gloriei Bistrița din Liga Campionilor cu Brest

Brest-Gloria Bistrița 36-30

„La marginea timpului, iată mâna mea…ți-o dărui!”

Acum vreo trei decenii, inima mi-a fost tatuată cu un preinfarct. Autorii, băieții naționalei de handbal care pierduseră cu Franța după ce avuseseră avans 6 goluri în ultimele trei minute!

Astăzi, la Brest-Gloria, inima a alergat mai repede ca Usain Bolt în prima repriză și a ajuns pe locul doi după ce Seraficeanu a ratat două lovituri de la 7 metri, Nusser una, iar greșelile bistrițencelor au scumpit prețul sângelui la pompa vieții.

Arruda n-a fost Arruda, Seraficeanu va rămâne titular și sezonul viitor deși Fosberg este mai sigură, Laslo a greșit ca de obicei, Carlos Viver a devenit amator pentru 60 de minute iar arbitrele din Serbia au ciupit în prima repriză puțină franceză, că nu știi niciodată când îți va trebui.

În repriza secundă, antrenorul Gloriei și-a luat concediu, iar fetele, fără idei de pe bancă, au plecat și ele în vacanță.

Mi-aduc aminte de Dinică în Filantropica: „Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește pomană”. Degeaba au întins mâna suporterii Gloriei prezenți la meci, degeaba și telespectatorii dacă fetele noastre n-au avut poveste. N-au avut speranță.

Și, totuși, o mână întinsă creștinește nu evocă neapărat o formă de cerșetorie, ci deseori un sprijin sufletesc. Avea dreptate poetul Gelu Vlașin: „La marginea timpului, uite mâna mea, ți-o dărui!”. Și inima odată cu ea. Asta pentru a te apăra de unii care vor să suprime visul sportiv ce a făcut înconjurul Europei.

Poate astfel Gloria câștigă campionatul. Eventual și Cupa României.

Viorel Negru – Jurnalist Ziar la Negru