AJOFM Bistrița-Năsăud organizează, în 26 mai, Bursa locurilor de muncă „Active Youth 2026”
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița-Năsăud anunță organizarea, în data de 26 mai 2026, de la ora 10:00, a evenimentului „Perspective profesionale pentru tineri – Bursa locurilor de muncă «Active Youth 2026»”, dedicat persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.
Acțiunea face parte din proiectul european „Active Youth în Regiunea Nord-Vest – Rețea Integrată pentru Tineri”, implementat în parteneriat cu AJOFM Cluj, Universitatea Babeș-Bolyai și AJOFM Satu Mare, proiect cofinanțat prin Programul „Educație și Ocupare” 2021–2027.
Evenimentul vine într-un context economic dificil la nivelul județului Bistrița-Năsăud, marcat de disponibilizări colective înregistrate în cursul acestui an, și își propune să sprijine persoanele afectate, dar și pe cei care doresc o schimbare în carieră.
Bursa locurilor de muncă reprezintă o oportunitate pentru tineri, șomeri de lungă durată și persoane din grupuri vulnerabile de a interacționa direct cu angajatori din diverse domenii. Participanții vor putea afla informații actualizate despre cerințele pieței muncii și vor avea șansa de a identifica locuri de muncă potrivite pregătirii și intereselor lor.
Totodată, angajatorii din județ sunt invitați să participe și să își prezinte ofertele de muncă vacante. Aceștia pot contacta AJOFM Bistrița-Năsăud la sediul din Bistrița, str. Lalelelor nr. 3A, telefon 0263 236296 sau prin e-mail la adresa [email protected].
