Primarul din Urmeniș, Dumitru Tomșa, nemulțumit de banii primiți de la Consiliul Județean. El acuză o “discriminare politică” flagrantă și amenință cu măsuri radicale
de Alin Cordoș
Tensiuni la nivelul administrației județene după recenta ședință a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud din aprilie 2026, în care s-a decis repartizarea a aproximativ 43,7 milioane de lei către cele 61 de primării din județ. Dumitru Tomșa, PNL, primarul comunei Urmeniș, acuză o “discriminare politică” flagrantă și amenință cu măsuri radicale.
Alocări considerate „derizorii” pentru proiectele comunei
Edilul din Urmeniș și-a exprimat nemulțumirea profundă față de suma de 200.000 de lei primită în acest an, după ce în 2025 localitatea a beneficiat de doar 150.000 de lei. Tomșa susține că nevoile reale ale comunei se ridică la cel puțin 700.000 de lei, sumă necesară pentru a asigura co-finanțarea a șapte proiecte de investiții aflate în derulare. Cei 200.000 de lei reprezintă cea mai mică sumă de bani repartizată către o comună dintre cele 62 de primării din județ, în baza bugetului de stat pe anul 2026. Suma totală repartizată a fost de 43,7 milioane lei, reprezentând fondul aflat la dispoziția Consiliului Județean, constituit din cota de 6% din impozitul pe venit.
„Eu știu că el (președintele Radu Moldovan) are ceva cu mine, ceva personal, dar cu locuitorii comunei Urmeniș ce are? Și ei sunt cetățeni ai județului Bistrița-Năsăud. E bine când vii și ceri voturi, dar îi aștept în 2028”, a declarat primarul Dumitru Tomșa.
Amenințări cu „divorțul” de județ și critici la adresa colegilor liberali
În semn de protest față de ceea ce consideră a fi o subfinanțare cronică, Dumitru Tomșa ia în calcul organizarea unui referendum local pentru retragerea comunei din județul Bistrița-Năsăud și alipirea acesteia la județul vecin, Mureș.
Primarul nu i-a menajat nici pe colegii săi de partid, criticând dur atitudinea consilierilor județeni PNL:
“Muțenia” consilierilor liberali: Edilul acuză faptul că aceștia au votat proiectul de hotărâre fără a apăra interesele primăriilor liberale.
Inactivitatea vicepreședintelui CJ: Critici severe au fost îndreptate și către Cristian Cârlig, vicepreședintele liberal al Consiliului Județean, acuzat de lipsă de susținere politică pentru colegii primari din teritoriu.
Contextul alocărilor din 2026
Repartizarea fondurilor a avut loc într-un context în care Consiliul Județean a împărțit sume record pentru echilibrarea bugetelor locale. În timp ce municipiul Bistrița a primit 10 milioane de lei, comune mici din județ ar fi primit, conform susținerilor primarului din Urmeniș, sume mult mai mari raportat la populație și proiecte comparativ cu localitatea sa.
Banii vor ajunge la toate unitățile administrativ-teritoriale, în principal pentru cofinanțarea proiectelor de infrastructură și susținerea dezvoltării locale.
Cea mai mare sumă este alocată municipiului Bistrița, care ar urma să primească 10 milioane de lei. Orașele Beclean, Sângeorz-Băi și Năsăud primesc, la rândul lor, sume importante, de 1,1 milioane lei, respectiv 1 milion lei și 900 de mii de lei. La nivelul comunelor, alocările ajung până la 900 de mii de lei, în cazul unor localități precum Căianu Mic, Lechința, Maieru sau Prundu Bârgăului.
Primarul Dumitru Tomșa este, deja, un veteran printre edilii de commune, el fiind primar la al 5-lea mandat. Tomșa a reușit multe într-o comună aflată la marginea județului și cu bugete de-a lungul anilor mici sau foarte mici. Una din marile reușite este cea a aducțiunii de apă și canal. În vara lui 2023 a semnat un contract pentru modernizarea drumurilor de interes local, cu o valoare de 10 milioane lei, în comună existând și un Dispensar medical nou-nouț, o investiţie de peste 1 milion de lei, finanţată de Ministerul Dezvoltării, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală.
Tomșa spune că și-a dorit al 5-lea mandat, pentru că vrea să reabiliteze clădirea care adăpostește primăria, să construiască un bloc pentru tineri și să încheie cu iluminatul public în centru de comună și în satul Șopteriu.