Grădină & Ambianță: 20 de expozanți din toată țara aduc primăvara pe Pietonalul din Bistrița
Bistrița devine, în perioada 3–5 aprilie, punctul de atracție pentru iubitorii de natură, design exterior și produse tradiționale, odată cu desfășurarea evenimentului „Expo Bistrița Grădină & Ambianță”, organizat pe Pietonalul Liviu Rebreanu.
Evenimentul, organizat de Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, reunește 20 de expozanți din 9 județe – Bistrița-Năsăud, Arad, Argeș, Bihor, Cluj, Iași, Maramureș, Mureș și Suceava. Aceștia vor aduce în fața publicului o ofertă diversificată, de la plante ornamentale și produse horticole, până la mobilier de grădină, decorațiuni pentru terase și curți, dar și produse tradiționale și preparate din zona alimentației publice.
Vizitatorii sunt invitați să descopere idei creative pentru amenajarea spațiilor exterioare și să interacționeze direct cu producători și specialiști din domeniu. Expoziția se dorește a fi un spațiu inspirațional, unde tendințele actuale în peisagistică și design se îmbină armonios cu atmosfera primăverii.
Programul de vizitare este următorul: vineri, 3 aprilie, între orele 12:00 și 19:00, sâmbătă, 4 aprilie, între 10:00 și 19:00, iar duminică, 5 aprilie, între 10:00 și 16:00.
Reprezentanții organizatorilor transmit că evenimentul marchează începutul sezonului de amenajări exterioare, oferind soluții practice și inspirație pentru transformarea grădinilor, teraselor și curților în spații primitoare și pline de farmec.
