Bistrița înverzește pas cu pas: lucrări ample în toate cartierele orașului. FOTO
„Activitatea de întreținere și dezvoltare a spațiilor verzi din municipiul Bistrița se desfășoară într-un ritm susținut, fără întrerupere, administrația locală continuând intervențiile în toate zonele orașului pentru a crea un mediu mai curat, mai atractiv și mai prietenos pentru locuitori.
În această perioadă, echipele specializate au derulat lucrări de plantare de arbuști în parcarea de pe strada Bistricioarei, dar și intervenții de corecție a arborilor pe mai multe artere importante, precum Dumbravei, Carpați, Someșului, Înfrățirii și Aleea Trandafirilor. Totodată, în baza de producție au avut loc activități specifice, menite să susțină ritmul accelerat al lucrărilor din teren.
Plantările de arbori au continuat pe strada Zimbrului, în timp ce gardurile vii de pe străzile Decebal, Lăcrimioarelor și Lalelelor au beneficiat de lucrări de întreținere. Nici Parcul Municipal nu a fost ocolit, aici fiind realizate corecții esențiale pentru sănătatea și dezvoltarea arborilor.
În paralel, s-au efectuat lucrări de cosire a gazonului în zona Parcului Piața Unirii – Protopopiatul Ortodox – și pe bulevardul Republicii. De asemenea, în baza de producție au fost confecționați tutori necesari susținerii arborilor recent plantați.
Autoritățile continuă plantările în întreg orașul, mizând pe o gamă variată de specii decorative: plante pentru acoperirea solului și pentru stâncării, flori perene viu colorate – precum echinacea, brumărelele, rudbeckia sau astilbe – dar și arbuști ornamentali, plante aromatice, ierburi decorative și conifere târâtoare.
Alegerea acestor specii are ca scop crearea unor spații verzi rezistente, diversificate și plăcute vizual în orice anotimp.
Prin aceste intervenții constante, Bistrița își consolidează statutul de oraș verde, în care natura devine parte integrantă din viața de zi cu zi a comunității.”, a transmis pe pagina sa de socializare, Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany.








