Ostermarkt – Târgul de Paște al sașilor, revine la Bistrița între 27 și 29 martie
Unul dintre cele mai îndrăgite evenimente tradiționale ale primăverii revine în Bistrița. Târgul de Paște al sașilor – Ostermarkt va avea loc în perioada 27–29 martie, aducând în centrul orașului atmosfera autentică a unei tradiții cu o istorie de peste 900 de ani.
Pe parcursul celor trei zile, vizitatorii vor putea descoperi un târg plin de culoare, cu produse realizate de meșteșugari și producători locali: obiecte artizanale, decorațiuni specifice sărbătorilor pascale și preparate tradiționale.
Punctul central al evenimentului va avea loc sâmbătă, 28 martie, de la ora 11:00, când este programată parada formațiilor participante, pe traseul Piața Centrală – Biserica Evanghelică din Bistrița. Manifestările vor continua cu o rugăciune ecumenică și alocuțiuni oficiale, urmate de spectacole de muzică și dansuri tradiționale.
Pe scenă vor urca ansambluri săsești, fanfare și grupuri folclorice românești și maghiare, precum „Vergissmeinnicht Junior”, „Harmonie”, „Goldregen”, „Dor Românesc”, „Vadrózsa” și corul de copii „Laudate Dominum”. În cazul unor condiții meteo nefavorabile, organizatorii au anunțat că programul artistic va fi mutat la Palatul Culturii Bistrița.
De la ora 13:00, atât copiii, cât și adulții sunt invitați la ateliere de creație organizate de Produs în Bistrița-Năsăud și Europe Direct Bistrița-Năsăud.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Bistrița, Centrul Cultural Municipal George Coșbuc, Forumul Democrat German și Asociația „Produs în Bistrița-Năsăud”, fiind o ocazie perfectă pentru comunitate și turiști de a celebra tradițiile pascale într-un cadru autentic.
